Hârtia stratificată este un substrat comun în imprimarea flexografică. Pentru a îndeplini cerințele specifice de imprimare ale procesului flexografic, măsurile de control trebuie să se concentreze pe trei aspecte cheie: absorbția cernelii, rezistența suprafeței și elasticitatea/rezistența stratului de acoperire.
Absorbția cernelii
Absorbția cernelii-definită ca capacitatea hârtiei de a absorbi cerneala sau capacitatea cernelii de a pătrunde în stratul de acoperire-este o manifestare combinată a proprietăților inerente atât ale hârtiei, cât și ale cernelii în condiții de imprimare; este, de asemenea, cel mai critic factor în imprimabilitate. Multe defecte de imprimare apar din nepotrivirea dintre caracteristicile de absorbție a cernelii ale hârtiei acoperite și condițiile specifice de imprimare utilizate. Absorbția excesivă a cernelii de către hârtie are ca rezultat imprimeuri plictisitoare, mate sau chiar „cretare” (pulbere), în timp ce absorbția insuficientă încetinește uscarea cernelii, ducând la declanșarea-(petele pe spatele foii).
Cernelurile pe bază de apă-utilizate în flexografie conțin rășini-solubile în apă cu particule de dimensiuni mici. Hârtia stratificată este un material poros; golurile formate din fibre și particule de pigment constituie baza pentru absorbția cernelii, iar capacitatea acestor goluri de a absorbi cerneala servește ca măsură cheie pentru evaluarea absorbției hârtiei. Aceste goluri determină volumul și viteza de penetrare a cernelii odată ce cerneala este aplicată pe suprafața hârtiei.
În timpul imprimării, o porțiune de cerneală este forțată direct în golurile hârtiei prin presiunea de imprimare. Odată ce cerneala rămasă se transferă pe suprafața hârtiei, interstițiile de fibre mai mici decât particulele de pigment de cerneală absorb vehiculul de cerneală (liant) prin acțiune capilară, în timp ce particulele de pigment rămân pe suprafață pentru a se usuca rapid. În consecință, o bună microporozitate a suprafeței este esențială pentru absorbția eficientă a cernelii.
Compoziția stratului de acoperire influențează semnificativ microporozitatea suprafeței hârtiei. Acoperirea constă de obicei dintr-un amestec de pigment de argilă caolin și carbonat de calciu. Cercetările efectuate de Laboratorul TCT (Hagemeyer) asupra amestecurilor de pigmenți de caolin și carbonat de calciu au arătat că volumul relativ de sedimentare (RSV) atinge vârfurile la un raport de 70:30; acest raport este considerat optim, deoarece produce o structură de acoperire liberă.
Greutatea stratului de acoperire influențează, de asemenea, microporozitatea suprafeței hârtiei acoperite. La greutăți mai mari de acoperire, rezistența crescută în stratul de turtă de filtru încetinește fluxul de lichid în hârtia de bază, permițând mai mult timp particulelor de pigment să se rearanjeze și să se împacheteze eficient; aceasta are ca rezultat o structură densă de acoperire cu porozitate redusă, ceea ce este dăunător pentru absorbția cernelii.
Lianții sunt un alt factor care afectează microporozitatea suprafeței hârtiei acoperite. Lianții naturali tind să producă o suprafață de acoperire mai deschisă și un volum mai mare al porilor în comparație cu lianții sintetici, rezultând o permeabilitate mai mare la aer și o absorbție puternică a cernelii. În schimb, lianții sintetici-cum ar fi PVA și latexul- prezintă proprietăți excelente de formare- a peliculei și interacționează puternic cu particulele de pigment; creează o acoperire cu volum redus de pori și o suprafață etanșă, ceea ce duce la o permeabilitate redusă la aer și la o absorbție mai slabă a cernelii.