Evoluția hârtiei acoperite

Tehnologia de acoperire a hârtiei datează din epoca Cai Lun din timpul dinastiei Han din China, când pe suprafața hârtiei erau aplicate pulberi minerale pentru a preveni sângerarea cernelii; această tehnică s-a răspândit ulterior în Orientul Mijlociu și Europa, influențând miniaturi persane și schițe renascentiste. Înainte de Dinastia Yuan, hârtia cretată era folosită pe scară largă pentru caligrafia și pictura chineză pentru a obține efectul estetic al cernelii „pătrunde prin spatele hârtiei”; in Europa, evolutia industriala a hartiei cretate a dus la dezvoltarea hartiei de arta (hartie patinata lucioasa).
Hârtia acoperită a fost folosită pentru hârtii de capăt în legăturile din pânză ale editorilor din secolul al XIX-lea-; pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, a fost folosit frecvent pentru copertele romanelor ieftine vândute la chioșcurile gării.
Dezvoltarea hârtiei cretate moderne poate fi împărțită în trei etape: epoca de până în 1960, dominată de hârtia de artă-de ultimă generație; perioada 1960-1973, marcată de o creștere rapidă-condusă de cererea de tipărire cu costuri reduse,-de înaltă calitate{-, în care volumele de producție le-au depășit pe cele ale hârtiei de artă și au apărut hârtie stratificată ușoară; și perioada post-1974, care a cunoscut o încetinire a creșterii urmată de o schimbare către diversificarea produselor.
Cercetarea și dezvoltarea în tehnologia de acoperire la institutul de cercetare a hârtiei a început în 1959; prin inovații tehnice, cum ar fi acoperirea cu cuțit de aer-, acoperirea cu lame și acoperirea cortină, institutul a impulsionat dezvoltarea pe plan intern a hârtiei artistice, a hârtiei cretate ușoare și a diferitelor hârtie acoperită de specialitate.